Am terminat cu succes editia cu numarul 30 a umanitarei noastre. In toti anii de umanitare, de obicei ne intalneam intr-un Metro. Locul mare si aprovizionat cu tot ce am nevoie pentru sacii nostri. De data aceasta, ne-am strans la OMV-ul de pe A1, la Kilometrul 46. Pana una alta, suntem siguri ca am facut planul pe zi al benzinariei cu cele 30 de masini din sirul nostru.

2014-12-19 17.22.03

 Ne-am organizat si am fugit catre Sibiu. Acolo, cu ajutorul staff-ului Metro, am incarcat toate masinile. Am vorbit cu echipa magazinului, care a pregatit produsele din timp si ne-a ajutat sa facem procesul cat se poate de usor. De-acolo, am luat drumul Ponorului. O data cu lasarea serii, se aprind farurile si convoiul nostru se transforma intr-un sarpe de lumina stralucitor, care unduieste pe serpentinele abrupte care duc la Ponor. Curand, ramanem fara astfalt, exact ce ne-am dorit. Si apoi … ajungem. Toata lumea isi face loc in parcarea de la scoala din sat.

Screen Shot 2014-12-08 at 1.20.09 PM

Fiecare masina isi asteapta randul sa descarce in scoala produsele. Se fac gramezile cu fiecare produs. Intre altele, primim peste 200 de lampi de interior ca donatie, care au ocupat o mare parte din spatiul de depozitare. Urmeaza sacii, partea ce trebuie organizata cel mai bine. Fiecare gramada de produse este preluata de un membru al clubului iar cei ramasi trec pe culoar si incarca sacii. In jur de miezul noptii terminam cei 200 de saci si facem planul pentru ziua de sambata. Ne impartim pe trei convoaie mai mici, fiecare cu o destinatie clara. Geogel si Macaresti sunt pe cel mai greu drum, iar aici repartizam masinile cu trolii si MT-uri. In Ponor, Vale in Jos si Valea si Valea Bucurului pleaca restul masinilor. Aruncam sacii de dormit pe podeaua scolii si ne culcam in salile de clasa, obositi dar entuziasmati.

 2014-12-19 20.12.07

Dimineata incepe sa picure. Deja era noroi, dar se suplimenteaza cantitatile. Incarcam masinile cu sacii pregatiti, dar si cu bastoane, carje, carucioare cu rotile, tablete pentru copii si lampi. Plecam fiecare in directia in care am stabilit, insotiti de membri ai primariei care ne ajuta sa ii gasim pe localnici. Satele sunt foarte rasfirate, iar casele sunt goale de mult. Desi vedem destul de multe case in zona, multe sunt cu lacat la poarta sau stau sa se darame. Localnicii au plecat la oras de mult, iar doua catune sunt locuite de 55 de adulti si 15 copii. Adultii, majoritatea foarte batrani, nu mai pot pleca la oras. “In casa asta m-am nascut si am trait toata viata. Nu stiu ce sa fac daca plec de pe pamantul familiei” ne spune o batrana de 93 de ani. Pentru a ajunge la drum, are de trecut un podet dintr-un bustean taiat pe jumate si de urcat un delusor plin de noroi.

 2014-12-20 11.44.20 HDR

Ajungem si la copii. Sunt putini, fericiti, frumosi si foarte sfiosi. Stau ascunsi dupa parinti pana cand primesc in dar dulciuri si tablete. Parintii ne multumesc pentru alimente si ne invita la tuica, cas si sorici proaspat. O femeie intreaba consilierul cu care suntem daca am dat si altora in sat si daca mai sunt alimente. Ea sta singura si nu crede ca poate sa manance tot ce i-am adus si ar dori sa imparta cu vecini care nu au primit. Aici, la 50 de kilometri de Aiud si mai mult de 30 de kilometri de ultimul petec de asfalt, oamenii vad altfel comunitatea in care traiesc si oamenii din jurul lor. Si asta ne incanta pe noi peste masura. Coboram intr-o vale unde gasim 3 copii singuri acasa. Prin fata casei lor trece o apa limpede si ne gandim ca multi din oras si-ar dori sa stea intr-un loc asa frumos. “Frumos, frumos, dar sa vedeti cand s-a umflat raul si a plecat hambarul la vale, tot ce vedeti aici era numai apa” ne spune un copil de clasa a 8-a.

 2014-12-20 11.43.45

Am putea continua istorisirile. Fiecare casa in care intram avea o poveste. Fiecare om pe care-l intalneam ne intarea convingerea ca am venit unde trebuie. In cei 15 ani de umanitare, am reusit sa ajungem la cateva mii de oameni. Poate nu sunt multi, dar experienta drumurilor impreuna, mersul la sufa, troiatul, urcarile la pas prin zapada pana la case izolate ne-au facut pe noi sa apreciem mai mult ce avem. Am adus cateva zambete pe fetele unor oameni pe care lumea i-a dat uitarii, dar nu se compara cu bucuria pe care ne-au adus-o ei.

 2014-12-20 14.29.08 HDR

De-a lungul acestor ani, proiectele noastre nu ar fi fost posibile fara sponsorii si partenerii nostri:

MOTUL

FAN COURIER

RESTAURANT ROND

SC ORKLA FOODS ROMANIA SA

NESTLE

PHILIPS

UNILEVER

FORD

PORSCHE

TOYOTA ROMANIA

HENKEL ROMANIA

PIGNA ROMANIA

FUCHS CONDIMENTE

DELTA SRS ASIGURARI

MADA HR

FAN COURIER

MPC CONSULTING

RED BULL

ARDEALUL

STRAUSS ROMANIA (DONCAFE)

ELGEKA FERFELIS ROMANIA (POLIMARK)

Quadrant Amroq Beverages (PEPSICO – PEPSI)

%d bloggers like this: